LRC歌词

Nici n-a început bine noaptea
Și aș vrea cu rochia mea în brațele tale
Nici nu mai știu cum am ajuns să dansăm
Când nici nu ne știm deloc
Îmi stă pe limbă parcă să te întreb
Tu cine ai fi, misterios tare
Dar nici n-apuc s-arunc două vorbe
Din priviri spui te provoc
Ai, ai, ai
Sper să nu-mi pierd mințile-n noaptea asta
Ai, ai, ai
Mă las dusă de val și cu asta basta
Mi-ai zis vorbe dulci zahăr, zahăr
Mi-ai pus trandafiri în păr, în păr
Mi-ai scris stelele pe cer, pe cer
Cum să zic nu când mă ceri, mă ceri
E primul, e primul, e primul
Care îmi conduce inima
Pe ritmul, pe ritmul, pe ritmul ei nebun
E primul, e primul, e primul
Care îmi conduce inima
Pe ritmul, pe ritmul, pe ritmul potrivit
Oare ce se-ntâmplă cu noi
Se-ntâmplă bine, bine și
Oare pasul ăsta în doi
Ne face bine, bine și
Oare ce se-ntâmplă cu noi
Se-ntâmplă bine, bine și
Oare pasul ăsta în doi
Ne face bine, bine
Ai, ai, ai
Sper să nu-mi pierd mințile-n noaptea asta
Ai, ai, ai
Mă las dusă de val și cu asta basta
Refren:
Mi-ai zis vorbe dulci zahăr, zahăr
Mi-ai pus trandafiri în păr, în păr
Mi-ai scris stelele pe cer, pe cer
Cum să zic nu când mă ceri, mă ceri
E primul, e primul, e primul
Care îmi conduce inima
Pe ritmul, pe ritmul, pe ritmul ei nebun
E primul, e primul, e primul
Care îmi conduce inima
Pe ritmul, pe ritmul, pe ritmul potrivit

文本歌词

Nici n-a început bine noapteaȘi aș vrea cu rochia mea în brațele taleNici nu mai știu cum am ajuns să dansămCând nici nu ne știm delocÎmi stă pe limbă parcă să te întrebTu cine ai fi, misterios tareDar nici n-apuc s-arunc două vorbeDin priviri spui te provocAi, ai, aiSper să nu-mi pierd mințile-n noaptea astaAi, ai, aiMă las dusă de val și cu asta bastaMi-ai zis vorbe dulci zahăr, zahărMi-ai pus trandafiri în păr, în părMi-ai scris stelele pe cer, pe cerCum să zic nu când mă ceri, mă ceriE primul, e primul, e primulCare îmi conduce inimaPe ritmul, pe ritmul, pe ritmul ei nebunE primul, e primul, e primulCare îmi conduce inimaPe ritmul, pe ritmul, pe ritmul potrivitOare ce se-ntâmplă cu noiSe-ntâmplă bine, bine șiOare pasul ăsta în doiNe face bine, bine șiOare ce se-ntâmplă cu noiSe-ntâmplă bine, bine șiOare pasul ăsta în doiNe face bine, bineAi, ai, aiSper să nu-mi pierd mințile-n noaptea astaAi, ai, aiMă las dusă de val și cu asta bastaRefren:Mi-ai zis vorbe dulci zahăr, zahărMi-ai pus trandafiri în păr, în părMi-ai scris stelele pe cer, pe cerCum să zic nu când mă ceri, mă ceriE primul, e primul, e primulCare îmi conduce inimaPe ritmul, pe ritmul, pe ritmul ei nebunE primul, e primul, e primulCare îmi conduce inimaPe ritmul, pe ritmul, pe ritmul potrivit

推荐音乐

声明:本站不存储任何音频数据,站内歌曲来自搜索引擎,如有侵犯版权请及时联系我们,我们将在第一时间处理!